Dash, Lily şi Cartea Provocărilor de Rachel Cohn, David Levithan

Dash, Lily şi Cartea Provocărilor

Dash, Lily şi Cartea Provocărilor
Rachel Cohn, David Levithan

Titlul original: Dash & Lily’s Book of Dares
Limba originală: engleză
Traducere de: Bogdan Perdivară
Anul apariţiei: 2015

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă
Nr. de pagini: 288

Ce ai face dacă ai găsi o carte ce te-ar provoca la un joc de-a v-aţi ascunselea cu indicii? Ai accepta provocarea sau ai pune cartea înapoi în raft?
Lily a lăsat în raftul librăriei preferate din New York un jurnal plin de provocări, care aşteaptă să fie găsit de băiatul potrivi. Acesta este Dash, un adolescent în vârstă de 17 ani, pasionat de cărţi şi cu o repulsie nemărginită faţă de tot ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului. El acceptă regulile jocului fetei. Dar sunt ei făcuţi unul pentru celălalt? Deşi par a se potrivi perfect în ceea ce priveşte exprimarea în scris, întâlnirile lor nu sunt lipsite de surprize şi le pun în pericol relaţia încă dinainte ca aceasta să se înfiripe.
Rachel Cohn şi David Levithan au scris o poveste de dragoste care îi va face pe tineri să scotocească prin rafturile librăriilor, căutând şi tânjind după o iubire (şi un jurnal) care să fie numai a lor.
„Cititorii vor fi încântaţi de limbajul spumos şi de răsturnările amuzante de situaţie.” Publishers Weekly

„Simţeam nevoia să‑i absorb numele, în timp ce clătitele absorbeau untul şi siropul. Abia dacă‑mi mai aminteam cum arăta; imaginea lui era înconjurată de o pâclă de culoarea şampaniei, dulceagă şi difuză, neclară. Îmi aminteam că era mai degrabă înalt, cu părul bine tuns şi proaspăt pieptănat, că purta blugi şi o jachetă marinărească de lână, posibil de epocă, şi că mirosea a băiat, dar la modul plăcut, nu la cel scârbos. Şi mai avea şi cei mai albaştri ochi din lume, şi gene lungi, negre, aproape ca ale unei fete.”

Rachel Cohn şi David Levithan au scris împreună trei cărţi. Prima, Playlist pentru Nick şi Norah (Editura Trei, 2014) a fost ecranizată, cu Michael Cera şi Kat Dennings în rolurile principale. A doua, Naomi & Ely’s No Kiss List a fost desemnată New York Public Library Book for Teen Age.
Pentru a treia carte a lor, Dash, Lily şi Cartea Provocărilor, David a scris capitolele lui Dash, iar Rachel le-a scris pe cele ale lui Lily. Deşi nu au folosit un jurnal pentru a-şi arăta unul altuia însemnările, şi-au trimis nenumărate e-mailuri, fără să planifice nimic înainte.
Printre cărţile lui Rachel Cohn, se numără Gingerbread, ShrimpCupcake, You Know Where to Find Me şi Very LeFreak.
David Levithan este foarte cunoscut datorită cărţilor sale pentru adolescenţi: Boy Meets Boy, recompensat cu Lambda Literary Award, The Realm of Possibility, Are We There Yet?, Live is the Higher Law, Will Grayson, Will Grayson (scris împreună cu John Green şi publicat la Editura TREI).
La Editura TREI, de acelaşi autor, a apărut Zi după zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s