Nemira la Bookfest 2015: programul evenimentelor şi noutăţi editoriale

Ca şi în anii precedenţi, editura Nemira aduce la Salonul internaţional de carte Bookfest 2015 multe noutăţi editoriale ce acoperă o paletă largă de genuri literare: de la literatură universală contemporană, cum este „Viaţa de poveste” a lui A.J.Fikry şi până la cea clasică – „Povestea vieţii mele”, de Giacomo Casanova, oferta editurii Nemira cuprinde inclusiv titluri de psihologie, poezie, teatru, memorialistică, dar şi literatură ştiinţifică şi fantasy, categorie la care bineînţeles că spectaculoasa „Lume de gheaţă şi foc” este vedetă incontestabilă.

În continuare programul complet al lansărilor ce se vor desfăşura la standul Nemira între 20 şi 24 mai:

Vineri, 22 mai, 18.30-19.30: Lansarea celui mai noi volume din colecţia Philemon, „De la Dumnezeu la zei”, de Etienne Perrot şi „Visele şi moartea”, de Marie-Louise von Franz. Prezintă coordonatoarea colecţiei, Lavinia Bârlogeanu.

Sâmbătă, 23 mai, 11.30-12.00: Eveniment editorial – George Banu lansează „Casa cu daruri”, continuarea de la „Parisul personal”. Cu imagini de Mihaela Marin. Participă George Banu, Mihaela Marin. Vorbesc despre carte Carmen Muşat şi Monica Andronescu

– 12.00-12.30: Cum să supravieţuieşti? Învaţă de la cel mai bun – lansarea autobiografiei lui Bear Grylls – „Noroi, transpiraţie şi lacrimi”. Invitat din partea Discovery Channel: Daniel Pisică.

– 12.30-13.00: Scurt spectacol-lectură din „Povestea vieţii mele”, cartea de memorii a celui mai faimos seducător din toate timpurile, Giacomo Casanova. Citeşte actorul Marius Stănescu.

Duminică, 24 mai, 11.00-11.30: Lansarea romanului „Lacrimile diavolului”, de Stefana Czeller şi sesiune de autografe. Vorbesc despre carte Dan Doboş şi Ovidiu Crîznic.

– 11.30-12.00: Invitaţie în Biblioteca Babel – discuţie şi lecturi pe marginea romanelor din colecţia Babel („Tristeţi de lămâie”, „Falconer”, „Secolul norilor”, „O delicatesă” şi altele). Participă Dana Ionescu, coordonatoarea colecţiei, Radu Paraschivescu şi Bedros Horasangian.

– 12.00-12.30: Un omagiu adus cărţilor şi librarilor: lansarea romanului „Viaţa de poveste a lui A.J.Fikry”, de Gabrielle Zevin. Vorbesc despre carte Ana Nicolau şi Laura Câlţea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s