Lost in traslation…

552721_232799470174632_897312652_n

Marea majoritate cunoaştem cel puţin limba engleză şi suntem convinşi că putem traduce un text. Problema apare atunci când avem nevoie de o traducere de specialitate, sau una ce trebuie legalizată, ori chiar mai complicat, atunci când trebuie să traducem un document dintr-o limbă străină în alta.
Când ajungem să ne confruntăm cu o astfel de problemă singura soluţie este aceea de a apela la serviciile unui birou de traduceri.
Unul dintre cele mai cunoscute este Academia de Traduceri. Aceasta a fost fondata în 2005 de un singur traducător, iar astăzi este cea mai mare echipă din România.
Academia oferă servicii complete în toate limbile străine, inclusiv dintr-o limbă străină în alta. Clientii beneficiaza de un Account & Project Manager dedicat proiectului său. Procedura este extrem de simpla, clientul face comanda, plăteşte online, iar documentul îi este expediat prin curier oriunde s-ar afla.

Academia de Traduceri este singura companie care are Departamente Lingvistice și oferă servicii în toate limbile străine, inclusiv dintr-o limbă străină în alta. Doar aici puteți traduce în limbi foarte rare precum AZERA, KAZAHA, LETONA, ESTONA, GEORGIANA, pentru care nu există traducători autorizați în România, datorită rețelei extinse de traducători în toată lumea și a volumului foarte mare de solicitări din partea clienților români și străini din toate țările lumii.

Departamentul Traduceri Rusă este coordonat de un expert lingvist și un Project manager cu experiență de peste 5 ani. Toți traducătorii și interpreții de limba rusă sunt autorizați de Ministerul Justiției și au experiență de peste 10 ani.
Traducerea din limba română în limba rusă sau din rusă în română este efectuată doar de traducători profesioniști. Traducerile sunt ulterior verificate și corectate de către un revizor și redactor. Traducerile specializate și traducerile tehnice necesită obligatoriu experiență și atenție deosebită la termenii tehnici. Aceștia uneori nu se găsesc în nici un dicționar de limbă rusă online sau format fizic. Astfel este nevoie uneori de mai mult timp și resurse umane de specialitate pentru a finaliza o traducere. Traducătorii se consulta uneori cu specialiștii în domeniul respectiv pentru a găsi soluția traducerilor complexe.
Traducerile complexe și specifice care necesită editarea/convertirea acestora (text de mână, tabele, texte și imagini needitabile, scheme etc) implică muncă echipei de graficieni și specialist IT care pregătesc și editează documentele pentru a fi traduse. Imaginile, textele sau documentele unui format specific sunt convertite într-un format editabil, acestea sunt traduse de echipa de traducători și ulterior editate și redactate din nou de graficieni.
Textul scris de mână necesită timp pentru descifrarea și tehnoredactarea acestuia, înainte de a fi tradus. Echipa redactorilor și editorilor le pregătesc pentru a le transmite traducătorilor.
Compania realizează traducerii în toate domeniile de activitate si orice specializare (traduceri de acte şi documente personale, acte auto, acte de studii, acte notariale şi consulare, lucrări de disertaţie, licenţe, doctorat, traduceri medicale, asigurări, traduceri IT, Website-uri, traduceri pentru companii sau ONG-uri, juridice, financiar- bancar, tehnice, marketing şi PR).

Articol sponsorizat

Anunțuri

Ultima cină cu Leonardo. Anula

Format: 13×20 cm
Autor: Cornel George Popa
ISBN: 978-606-8623-60-3
Editura: CORINT
Aparitie: 2015
Preț: 27.50 RON
Va fi disponibil în 13.02.2015

În primăvara anului 1487, Leonardo da Vinci era un tânăr artist fără lucrări notabile, care locuia la Milano şi se afla în slujba ducelui Lodovico Sforza, iar Ştefan cel Mare era un bărbat matur, de mulţi ani domnitorul Ţării Moldovei. Câteva luni mai târziu, vieţile celor doi se intersectează dramatic.
Persoana care face legătura între Leonardo şi Ştefan este o tânără moldoveancă, trimisă de Ştefan la Milano cu o misiune secretă. Tânăra, deghizată în băiat, ajunge în oraşul italian şi devine elevul preferat al lui Leonardo, chiar în atelierul acestuia. Şi de-aici începe o poveste zguduitoare şi fascinantă în egală măsură – povestea unei culori, albastrul de Voroneţ.
Numele acestei tinere cu origini greceşti, fată educată şi vorbitoare de limbi străine?
Anula.

George Cornel Popa este prozator, dramaturg şi regizor. Născut pe 6 iulie 1957 în comuna Popricani, judeţul Iaşi, a absolvit Facultatea de Construcţii (Iaşi, 1986) şi UNATC, secţia Regie Film (Bucureşti, 1997). A lucrat peste zece ani în presa scrisă (Opinia Studenţească, Zig-Zag, Timpul etc.), apoi a făcut televiziune, teatru, film şi publicitate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1997. Autor a nouă volume – proză scurtă, roman, teatru, eseu –, a obţinut Premiul Liviu Rebreanu pentru debut (Cincizeci şi şase de blitzuri şi alte chestii, Institutul European, 1992) şi Premiul Uniter pentru Cea mai bună piesă românească a anului (Viaţa mea sexuală, Unitext, 2005). În 2014 i-au apărut volumele: Salonul de masaj – la Editura All şi Ura – la Editura Cartea Românească.

JURNALUL INTIM AL LUI CUCKOO CLARKE

Format: 14,5×20 cm
Autor: James Patterson
Traducere: Sorin Petrescu
ISBN: 978-973-128-551-1
Editura: CORINT JUNIOR
Aparitie: 2015
Numar pagini: 272
Preț: 34.90 RON
Va fi disponibil în 03.02.2015
Vino în lumea adolescentei Cuckoo Clarke!
Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke este scris de celebrul autor american de bestseller-uri James Patterson (în colaborare cu Lisa Papademetriou) şi este ilustrat de Keino). Volumele sale, dedicate nu doar adolescenţilor şi copiilor, ci şi adulţilor, au fost vândute deja în toată lumea.
Margaret, cea care detestă sfârşiturile şi care-şi spune cu autoironie Cuckoo (adică Ţăcănita), o ia de la început după ce a fost internată timp de zece zile într-o secţie de psihiatrie. Când decide să scape de toate influenţele negative, jurnalul ei îi devine cel mai important ajutor. Cuckoo e sinceră, hotărâtă, se pricepe la ilustraţii (chiar şi la benzi desenate) şi… citeşte! Are tot felul de întâlniri (imaginare şi nu numai!) cu personaje care mai de care mai interesante şi împreună cu Freakshow, grupul ei de prieteni, trece prin întâmplări caraghioase, serioase sau uimitoare. Căderi nervoase, suferinţe din dragoste, poveşti de liceu şi profesori ciudaţi – Jurnalul intim al lui Cuckoo Clarke trebuie citit!
Capitolele scurte, aşa cum îi plac lui Cuckoo, arată că nu întodeauna viaţa de liceu e uşoară şi uneori chiar şi adolescenţii au misiuni imposibile. Oare va reuşi eroina să-şi îndeplinească planul de la începutul romanului? Cum s-ar putea încheiea jurnalul unei adolescentei care urăşte sfârşiturile?

JAMES PATTERSON a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe dintre cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, printre care seriile Maximum Ride (publicată de Editura LEDA), Vrăjitor şi vrăjitoare (publicată de Editura LEDA), Daniel X, precum şi seria de romane poliţiste al cărei personaj principal este Alex Cross. Scriitorul locuieşte în Florida.

Paza bună trece primejdia rea…

Trăim într-o lume nebună în care rata infracţionalităţii a crescut considerabil în ultimii ani, de aceea pentru a ne proteja pe cât posibil viaţa şi bunurile trebuie să fim vigilenţi şi să luăm în considerare orice potenţial pericol. Nu putem să mergem pe premisa că “ mie nu o să mi se întample”, iar că lucrurile rele se petrec mereu în alte părţi, altor oameni. Din nefericire lucruri de acest gen se întâmplă zilnic,  oricând şi oriunde.
Pentru a nu fi puşi în situaţii de acest gen este bine să ne protejăm, utilizând şi sistemele de supraveghere.

Dacă dorim să ne simţim în siguranţă în casă, aşa cum nu ne-am mai simţit până acum, ar trebui să achiziţionăm o camera video de supraveghere exterioară.

Dacă vrem să supraveghem exteriorul casei, putem instala camere video de supraveghere exterioare cu senzor de mişcare. Acestea nu vor înregistra în cazul în care nu detectează orice fel de mişcare. În momentul în care cineva intră în perimetrul supravegheat de aceasta, camera porneşte înregistrarea.
Astfel putem face economie la curentul electric sau la bateriile camerei cât şi la spaţiul de înregistrare. În plus pe înregistrare vor apărea numai situaţiile în care se întâmplă ceva, în loc să fie înregistrate ore întregi în care nu are loc nici o acţiune relevantă.
Înregistrarea pe timp de noapte este aproape obligatorie, din moment ce majoritatea infracţiunilor au loc în aceast interval. De aceea, va trebui să ne asigurăm că sistemul de supraveghere achizitionat are şi funcţia infraroşu.
Mulţi oameni angajează bone sau îngrijitori, care să aibă grija de copii lor, de animalele de companie sau de casă, cât ei sunt plecaţi. Dacă doriţi să fiţi liniştiti cât timp nu vă aflaţi acasa, puteţi instala pe langă camere video de supraveghere de exterior şi camere de supraveghere de interior ascunse.
Cu ajutorul lor puteţi vedea ce se întâmplă în casă si dacă persoanele angajate îşi fac treaba şi dacă nu cumva acestea pun în pericol sănătatea copiilor.
Desigur ca în cazul oricărei alte investiţii, ar trebui să ne informăm puţin în privinţa acestora înainte de a le cumpăra. În acest fel putem fi siguri că vom obţine tot ce e mai bun pentru casă, la cele mai bune preţuri.

Pentru cei interesaţi magazinul Comenzi.ro ofera o gamă complexă  de dispozitive de supraveghere ( camere de supraveghere, sisteme de alarmă, sisteme de supraveghere video etc), ce acoperă dorinţele  tuturor clienţilor.

Articol sponsorizat

TIMPUL ÎNDRĂGOSTIŢILOR

Format: 10,5×17,5 cm
Autor: TAMARA IRELAND STONE
Traducere: Carmen Ion
ISBN: 978-606-8623-63-4
Editura: LEDA
Aparitie: 2015
Numar pagini: 368
Preț: 29.90 RON
Va fi disponibil în 25.02.2015

Iubirea dintre Anna şi Bennett este mai mult decât o relaţie la distanţă: ea trăieşte în Chicago în anul 1995, iar el este un călător în timp şi vine din San Francisco, din 2012, aşa că cei doi nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.
Totuşi se întâlnesc şi se îndrăgostesc… Şi, înfruntându-şi soarta, găsesc o cale de a fi împreună.
Nu este însă un aranjament perfect, căci Bennett nu poate rămâne în trecut decât pentru perioade scurte şi ratând intervale mari din propriul prezent pentru a fi cu Anna. Amândoi sunt totuşi optimişti că vor reuşi să rezolve problemele…, asta până când Bennett este martorul unui eveniment la care, în mod sigur, nu s-a aşteptat.
Deciziile pe care le va lua începând din acest moment vor conduce oare spre un viitor pe care nici el şi nici Anna nu şi-l doresc?
Cititorii familiarizaţi cu povestea Annei şi a lui Bennett din Iubire dincolo de timp vor fi captivaţi de al doilea volum al seriei. De data aceasta, evenimentele sunt relatate – în acelaşi ritm alert – din punctul de vedere al lui Bennett. O lectură ce nu trebuie ratată de pasionaţii cărţilor de dragos aventură. School Library Journal

Focul (Vrajitor si Vrajitoare, vol. 3)

Format: 13×20 cm
Autor: James Patterson
Traducere: LAURA BOCANCIOS
ISBN: 978-606-8623-07-8
Editura: LEDA
Aparitie: 2015
Numar pagini: 352
Preț: 39.90 RON
Va fi disponibil în 25.02.2015

Serie tradusă în 19 ţări • Bestseller Nr. 1 New York Times • Bestseller USA Today • Bestseller Publishers Weekly • Bestseller Entertainment Weekly • Nominalizat la Nickelodeon Kids’ Choice Awards, 2011
VREŢI UN BASM NU-I AŞA?
Whit şi Wisty Allgood au sacrificat totul pentru a conduce mişcarea de Rezistenţă împotriva nemilosului regim totalitar care le guvernează lumea.
Conducătorul suprem, Cel Care Este Unicul, a interzis tot ceea ce le este lor drag: cărţi, muzică, artă şi imaginaţie. Dar puterea tot mai mare a magiei celor doi fraţi nu a fost suficientă pentru a opri malefica demenţă a Unicului.
NU VEŢI GĂSI UNUL AICI.
Wisty ştie că a venit în sfârşit momentul să îl înfrunte pe Unicul. Dar lupta şi focul ei nu fac decât să canalizeze şi mai multă putere în fiinţa lui deja invincibilă. Cum ar putea ea şi Whit să se pregătească pentru iminenta confruntare finală cu nemilosul ticălos care le-a distrus lumea – înainte ca el să devină cu adevărat atotputernic?
NU EXISTĂ FINAL FERICIT.
În această uluitoare parte a treia a seriei VRĂJITOR & VRĂJITOARE, miza nu a fost nicicând mai mare – iar consecinţele vor schimba totul.
„ACŢIUNE DIN BELŞUG.” – the associated press
„INGENIOASĂ, CU DETALII PLINE DE CULOARE.” – los angeles times
„DOI NOI EROI VOR STÂRNI ADMIRAŢIA CITITORILOR.” – yabookscentral.com
„COPII VS. ADULŢI, VIOLENŢĂ, MAGIE, MUZICĂ şi DRAGOSTE – TOATE ACESTE SUBIECTE FAC DIN CARTE UN ROMAN PROVOCATOR CARE VA PLĂCEA CU SIGURANŢĂ.” – voya
„DESCRIERI INTENSE ŞI O ULUITOARE IMAGINAŢIE.” – teenreads.com
„COPIILOR LE VA FI FOARTE GREU SĂ LASE CARTEA DIN MÂNĂ.” – sacramento book review
„IMAGINILE TERIFIANTE… ADUC LA VIAŢĂ ACŢIUNEA… CU O VITEZĂ ULUITOARE.” – slj

Iubesc dantela, ador satenul, iar organza este materialul care mă face să visez…

10865787_1014821238544762_9208842960247111731_o

Încă din copilărie, când mă piedeam în lumea basmelor, a prinţilor şi a prinţeselor, a balurilor şi mai ales a rochiilor somptuase, mi-am dorit ca într-o zi, măcar pentru o zi, să fiu şi eu prinţesa. Să port o frumoasă rochie de bal şi să mă bucur de o zi de basm alaturi de prinţul meu.
Am ştiut că rochia trebuie să mă reprezinte pe mine, să mă simt “eu” în ea, să fie confortabilă, elegantă, dar spectaculoasă si radiantă în acelaşi timp. O rochiţă gasită relativ usor la începutul căutărilor, o rochiţă care apoi a reuşit să dea un ton entuziast pe tot parcursul organizării nunţii, care să mă facă să mă simt frumoasă, iubită, vesela, împlinită, o rochiţă care mi-a indus o stare de bucurie ce s-a răspândit magnetic în rândul tuturor celor prezenţi la celebrare, o rochie care după frumoasa seară m-a făcut sa regret că nunta “nu a durat 3 zile şi 3 nopţi”.
Chiar dacă preţul ei a depăşit bugetul meu iniţial, am încercat toate variantele de a reduce bugetul din alte părţi, până când a fost a mea. Poate că nu toată lumea gândeşte aşa, dar eu am preferat să cheltui un buget mai mare pe rochie, pentru ca pozele şi filmarea nunţii, amintirile la care ne uitam peste 10, 20, 30 de ani, scot în evidenţă mireasa, aşa a cum a fost ea în ziua nunţii.

10900035_1016412025052350_4790000472945855776_o
Am gasit acea rochie la magazinul Călin Events. Modelele disponibile acolo acoperă toate siluetele – rochiţe pentru mirese prinţesă, sirenă, în linie A sau în stil grecesc. Creaţiile se inspiră întotdeauna din frumuseţea clasică şi din estetica feminităţii, de aceea toate rochiile propun un design care celebrează bunul gust, frumuseţea simplă şi rafinată, elegantă care nu vrea să epateze.
Dacă îţi doreşti şi tu o rochie de mireasă Calin Events, creată special pentru tine, înscrie-te acum în concurs. Modelul fiind la alegere din colecţiile existente. Detaliile le gasiţi aici.
Mult Succes!

Articol sponsorizat