Despre remedii naturiste pentru răceală şi gripă

M-am obişnuit ca în fiecare an încă din primele zile reci de toamnă şi până primăvara târziu, să mă confrunt cu răceala şi gripa. Fie că ma îmbolnăvesc eu sau un alt membru din familie. Şcoala, biroul, mijloacele de transport în comun sau pur şi simplu fondul alergic pe care nu reuşesc să-l ţin în frâu, toţi aceşti factori ne fac ca mai tot timpul să fim raciţi. Aşa că a devenit o obişnuinţă ca în casă să-mi fac un mic stoc de produse antigripale încă din luna septembrie.
Dezamăgită de efectele medicamentelor disponibile pe piaţă, ce mi-au creat noi probleme faţă de cele deja existente, am ales o varinată alternativă şi anume aceea a produselor organice ( ceaiuri, uleiuri, capsule pe bază de plante), care protejează organismul şi întăresc sistemul imunitar ajutând la o revenire rapidă pe picioare fără neplacutele efecte adverse ale medicamentelor din farmacii.


La recomandarea medicului, pentru problemele aparatului respirator folosesc produsul Sambuactin Black Elderberry produs marca Secom. Acesta protejază aparatul respirator, ameliorează tusea şi durerile din gât, ajută la funcţionarea normală a activităţii secretorii a mucoaselor, ajută la reducerea inflamaţiilor şi menţinerea funcţionarii normale a sistemului imunitar.
Produsul poate fi achiziţionat de pe site-ul Bioportal. De pe acest site puteţi să vă procuraţi produse naturale şi bio ( mâncare naturală, bio şi produse naturiste).

Atenţie! Cereţi sfatul medicului înainte de a utiliza oricare produs medicamentos.

 

Articol sponsorizat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s