Carti ecranizate

Drumul

 de Cormac McCarthy

Humanitas Fiction, Colectia: Raftul Denisei

Traducerea: Irina Horea

Pagini:224

Pret: 25 lei

Romanul Drumul a câştigat Pulitzer Prize în 2007, James Tait Black Memorial Prize în 2006 şi a fost ecranizat în 2009, în regia lui John Hillcoat, cu Viggo Mortensen, Kodi Smit-McPhee, Robert Duvall şi Charlize Theron în rolurile principale.

O iarnă atomică în care nu mai există animale sau plante, singura prezenţă constantă este foamea şi orice întâlnire între două fiinţe omeneşti poate sfârşi într-un act de canibalism. Iată decorul postapocaliptic – definit fie prin absenţe tragice, fie prin prezenţe ameninţătoare – prin care călătoresc un bărbat fără nume şi fiul lui, încercând să ajungă la mare. Au un pistol cu două gloanţe, ceva resturi de mâncare şi nişte pături vechi – şi, foarte important, se au unul pe altul. Supravieţuirea înseamnă însă amoralitate, după cum învaţă copilul studiindu-şi tatăl, a cărui dragoste pare a fi ultimul lucru rămas din lumea veche, ultima realitate confortabilă şi ocrotitoare. „Suntem morţii vii care bântuie prin decorul unui film de groază“ – aceasta este starea de spirit în lumea lui McCarthy, pe care n-o colorează decât foarte rare detalii de un umor nostalgic: ultima sticlă de Coca-Cola sau singura inscripţie care a supravieţuit dezastrului nuclear – rămăşiţele unei lumi semănând neliniştitor de mult cu a noastră.

 

„Cormac McCarthy scrie seducător, muzical, înspăimântător, fantastic. Numai astfel putea să obţină acest cutremurător portret al lumii după ce se stinge lumina.“ (The New Yorker)

„Drumul are o energie viscerală şi un potenţial pentru carnagiu care îl fac o lectură total captivantă.“ (The Washington Post)

„Drumul nu e o critică a felului în care trăim astăzi sau a ce s-ar putea întâmpla dacă am continua să trăim astfel. Romanul pune o întrebare simplă: cum ar fi lumea fără oameni? Iar McCarthy dă un răspuns magistral, de calibrul unor Melville şi Lawrence, Conrad şi Hardy.“ (The New Republic)

 

CORMAC MCCARTHY s-a născut în Providence, Rhode Island, în 1933. Studiază artele liberale la Universitatea din Tennessee timp de doi ani, iar în 1953 se înrolează în aviaţia militară a S.U.A, petrecând doi ani în Alaska. Nu îşi termină studiile, pentru că se mută la Chicago, unde scrie primul său roman, The Orchard Keeper, publicat în 1965 şi recompensat cu William Faulkner Award. În 1966, primeşte o bursă Rockefeller şi ajunge la Ibiza, unde scrie al doilea roman, Outer Dark. Urmează Child of God (1973); Suttree (1979); Blood Meridian, or the Evening Redness in the West (1985; în 2006, acest roman ocupă locul trei într-un top al revistei New York Times Magazine); The Border Trilogy: All the Pretty Horses (1992; câştigător al National Book Award şi National Books Critics Circle Award şi ecranizat în 2000, în regia lui Billy Bob Thornton), The Crossing (1994) şi Cities of the Plain (1998); No Country for Old Men (2005; ecranizarea din 2007, în regia fraţilor Coen, a câştigat patru Premii Oscar), Drumul (The Road, 2006; câştigător al Pulitzer Prize 2007 şi James Tait Black Memorial Prize 2006). Cormac McCarthy a mai scris un scenariu de film, The Gardener’s Son (1976), şi două piese de teatru, The Stonemason (1995) şi The Sunset Limited (2006).

si filmul…

The Road (2009)

Regia: John Hilcoat

Cu: Kodi Smith-McPhee, Viggo Mortensen

Gen: drama, S.F, Thriller

Durata: 112min.

Premii:o nominalizare la premiile BAFTA

 

Sinopsis:

La cativa ani de la producerea unui cataclism care a distrus civilizatia si a devastat tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, un tata si un fiu marsaluiesc spre sud in incercarea de a ajunge la mare, acolo unde clima este mai blanda si mai calda. Nimic nu se misca in acest peisaj postapocaliptic cu exceptia cenusii spulberate de vant, care i-ar impiedica pe cei doi sa respire daca nu ar purta niste masti improvizate care sa filtreze aerul. Este un frig atat de crunt incat ar putea face pietrele sa crape, cerul este intunecat, iar zapada ce continua sa cada are culoare gri.

    Tatal – care este intelectual si are cunostinte avansate de biologie si antropologie – isi da seama ca singura sansa de a supravietui este aceea de a ajunge pe coasta, dar pentru aceasta trebuie sa invinga bandele de canibali si ucigasi, care nu respecta nici o lege si ii pandesc pe refugiati la marginea drumului si sa procure hrana cea de toate zilele pentru el si fiul sau, singurele averi pe care le detin fiind hainele cu care sunt imbracati si un pistol cu doua gloante, care i-ar putea ajuta deopotriva sa se apere sau sa se sinucida in cazul in care nu ar izbuti sa treaca de aceasta iarna fara sfarsit.

 SURSA

Anunțuri

6 gânduri despre „Carti ecranizate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s