>TRILOGIA MISTICĂ. CARTEA ÎNTÂI: GENA LUI ISIS de Traci Harding

>

Ce poate fi mai incitant decât o călătorie prin timp, urmând firul misterios al descendenţei regilor Graalului? Un fir care ne poartă din secolul al XIII-lea până în ziua de azi, şi care uneşte trei femei cu personalităţi puternice şi fascinante, fiecare unică în felul ei şi înzestrată cu haruri deosebite, toate trei purtând sacra Genă a lui Isis – şi toate trei având drept călăuză, protector şi prieten un cavaler al vechiului Ordin al Sionului, amestec de putere, înţelepciune, tandreţe şi umor.

Poveştile celor trei se întrepătrund, alcătuind o istorie, bogată în detalii, a trei lumi, timpuri şi spaţii care se suprapun, combinând faptul istoric şi evenimente reale din istoria Bisericii cu un amestec de ipoteze alternative şi multă fantezie.

Sigur că este vorba de Graal aici, dar cartea nu se doreşte în ,,siajul Codului DaVinci” – ea urcă în timp înainte de Iisus şi se concentrează pe femininul sacru. În plus, romanul conţine şi elemente tipice pentru scrierile lui Traci Harding: spirite ale naturii, personaje aflate în alte planuri sau niveluri ale conştiinţei spirituale, individualităţi care învaţă să îşi folosească abilităţile paranormale pentru a manipula natura înconjurătoare – totul perfect integrat într-o poveste cu accente ezoterice.

Gena lui Isis este o carte captivantă, scrisă într-un stil limpede şi elegant, presărată cu dezvăluiri senzaţionale şi scăldată în mister – un început excelent pentru o trilogie fascinantă despre adevăr şi înşelăciune, dragoste şi dorinţă, catari şi Biserică, Templieri şi secretele vechiului Egipt – şi, nu în ultimul rând, posibilitatea existenţei unei chei genetice către nemurire.

SURSA LEDA BLOG

17 thoughts on “>TRILOGIA MISTICĂ. CARTEA ÎNTÂI: GENA LUI ISIS de Traci Harding

  1. >Asa cum spune si in descriere, cartea aduce putin cu romanele lui Dan Brown dar si ale Juliei Navarro sau Steve Berry. Romanele de genul acesta erau intr-un timp obsesia mea. Nici un roman cu o tema asemanatoare nu imi scapa!

  2. >astept sa apara toate volumele din serie ca sa o cumpar…poate intre timp termin si cu seria damnare. e genul meu de carte si nu vreau sa o ratez. dar poate mai incolo intra la promotie, sau ceva

  3. >Hei, ai citit ceva de Dan Brown? Am in biblioteca Codul lui DaVinci, Conspiratia si Ingeri si Demoni. Nu prea stiu daca sunt potrivite pentru varsta mea 🙂

  4. >le-am citit pe toate trei, poti sa citesti oricare din ele, nu cred ca sunt potrivite pentru varsta ta, insa nici nu sunt contraindicate.

  5. >am reusit si eu sa ii citesc toate romanele….mi-au placut mult…pana am dat de simbolul pierdut….am ramas cam dezamagita in conditiile in care a fost singura carte pe care o precomandasem vreodata….

  6. >Asa am auzit si eu ca nu este mare lucru, eu nu am luat-o pentru ca mi s-a parut prea scumpa. Acum nu-mi pare rau.

  7. >Eu am cartile de la tata, ceea ce ma bucura. Presupun ca nu o sa cheltui de curand banii pe Simbolul Pierdut.

  8. >nu pierdeti nimic daca nu aveti in lista de lecturi cartea asta….ma asteptam la mai mult sincer…e presiune mare pe autorii care ne obisnuiesc cu romane bune…trebuie sa se autodepaseasca mereu, de data asta d. brown nu a prea avut inspiratie

  9. >Of, m-am zapacit de tot…nu stiu de ce aveam impresia ca e o alta autoare..si se pare ca pur si simplu am tercut peste scrisul ala mare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s