>Vremea reducerilor…

>

TRITONIC

In zilele de 15 si 16 mai beneficiati de o reducere de 35% la achizitionarea oricarei carti publicata de editura Tritonic, exceptie facand cartile care sunt deja la promotie.

NEMIRA

35% REDUCERE LA TOATE CARTILE NEMIRA!

Promotia este valabila exclusiv online intre 10 si 16 mai 2010 pentru cartile care nu au preturi de 3 lei, 5 lei sau 10 lei, in limita stocului disponibil.

Anunțuri

>TRILOGIA MISTICĂ. CARTEA ÎNTÂI: GENA LUI ISIS de Traci Harding

>

Ce poate fi mai incitant decât o călătorie prin timp, urmând firul misterios al descendenţei regilor Graalului? Un fir care ne poartă din secolul al XIII-lea până în ziua de azi, şi care uneşte trei femei cu personalităţi puternice şi fascinante, fiecare unică în felul ei şi înzestrată cu haruri deosebite, toate trei purtând sacra Genă a lui Isis – şi toate trei având drept călăuză, protector şi prieten un cavaler al vechiului Ordin al Sionului, amestec de putere, înţelepciune, tandreţe şi umor.

Poveştile celor trei se întrepătrund, alcătuind o istorie, bogată în detalii, a trei lumi, timpuri şi spaţii care se suprapun, combinând faptul istoric şi evenimente reale din istoria Bisericii cu un amestec de ipoteze alternative şi multă fantezie.

Sigur că este vorba de Graal aici, dar cartea nu se doreşte în ,,siajul Codului DaVinci” – ea urcă în timp înainte de Iisus şi se concentrează pe femininul sacru. În plus, romanul conţine şi elemente tipice pentru scrierile lui Traci Harding: spirite ale naturii, personaje aflate în alte planuri sau niveluri ale conştiinţei spirituale, individualităţi care învaţă să îşi folosească abilităţile paranormale pentru a manipula natura înconjurătoare – totul perfect integrat într-o poveste cu accente ezoterice.

Gena lui Isis este o carte captivantă, scrisă într-un stil limpede şi elegant, presărată cu dezvăluiri senzaţionale şi scăldată în mister – un început excelent pentru o trilogie fascinantă despre adevăr şi înşelăciune, dragoste şi dorinţă, catari şi Biserică, Templieri şi secretele vechiului Egipt – şi, nu în ultimul rând, posibilitatea existenţei unei chei genetice către nemurire.

SURSA LEDA BLOG

>Women of the Otherworld – Kelly Armstrong

>

Kelley Armstronga dat lovitura in Canada si Statele Unite cu seria “ Women of the Underworld”/ “Lumea de dincolo” . Seria este formata din 8 carti care au ca personaje principale femei cu puteri supranaturale: varcolaci, vrajitoare si necromante. Cartile plaseaza aceste eroine in contemporanul nostru si au subiecte pline de aventura si actiune. ¬ In Romania a aparut deja primul volum al seriei, sub numele de Luna Plina, la editura Tritonic.

O cheama Elena. Este frumoasa, inteligenta si amuzanta. Si cel mai important este varcolac. Singura femeie varcolac din lume. Tradata de iubitul ei, un varcolac, Clay, care o musca si o transforma in ceea ce este acum, obligand-o la o viata plina de transformari secrete, Elena paraseste Haita adoptiva incercand sa se acomodeze vietii umane. Latura animalica pe care incearca din rasputeri sa o anuleze este imediat reactivata atunci cand varcolacul Alfa, seful Haitei, o chema sa salveze Haita, amenintata de criminali odiosi transformati in varcolaci si care incalca teritoriul acesteia ucigand oameni nevinovati. Lupta pentru siguranta si dreptate se trasforma in curand o lupta pentru sine si cu sine pentru o viata linistita. Care va fi deznodamantul, ce se va alege de Haita si cum va opta Elena sa traiasca aflati citind romanul scris de Kelley Armstrong.

Cei de la editura ne anunta pe site ca in curand vor publica si cel de-al doilea volum al seriei, sub titlul “A doua luna plina”.

A doua luna plina este continuarea romanului Luna plina scris de autoarea de origine canadiana Kelley Armstrong din ciclul „Lumea de Dincolo”. Elena Michaels este singura femeie varcolac din lume, transformata cu zece ani in urma de iubitul ei. Tocmai cand ajunge si ea sa se obisnuiasca cu aceasta situatie infricosatoare, o tanara vrajitoare ii spune Elenei Michaels ca un grup de oameni de stiinta rapesc fiinte supranaturale pentru a face experimente pe ele. Elena ignora avertismentul. Insa curand va fi confruntata cu adevarul despre „Lumea Cealalta”, cand este rapita si aruncata intr-o celula impreuna cu vrajitoare, vampiri, samani, semi-demoni si alti varcolaci. Elena descopera in scurt timp ca a avea de-a face cu colegii ei captivi este cea mai mica dintre grijile ei. In aceasta inchisoare, cei care au cheile celulelor sunt adevaratii monstri.

>SERIA CASA NOPTII

>

Serie de carti publicata la noi de catre editura Litera, a ajuns deja la volumul al treilea. In Statele Unite al saptelea volum apare astazi, 27 aprilie.

Dar sa vorbim putin despre cele trei carti aparute la noi.

Semnul

Zoey Redbird este o adolescentă de şaisprezece ani, a cărei viaţă o ia complet razna în momentul în care primeşte Semnul Nopţii. Aleasă să fie iniţiată în şcoala de vampiri, Zoey pleacă de acasă, un loc pe care îl urăşte de moarte din pricina tatălui vitreg, şi începe o aventură care îi schimbă total viaţa. Dezamăgită de prieteni, plină de îndoieli şi de nesiguranţă, puştoaica nu o are alături decât pe bunica Redbird, al cărei sânge cherokee îl poartă şi ea în vine.

Ajunsă în Casa Nopţii, locul transformării ei în vampir adevărat, Zoey se va confrunta cu o altfel de existenţă, va trece prin întâmplări care îi vor confirma calităţile şi îi vor desăvârşi în cele din urmă destinul. Mai mult, va găsi acolo prieteni adevăraţi şi un loc căruia, în sfârşit, să îi aparţină.

P.C. Cast este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica sa, Kristin Cast, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.

Vândut deja în peste 6 milioane de exemplare, primul roman din Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional!

Alte aventuri ale rebelei adolescente urmează în curând, în volumele Trădarea şi Aleasa.

Tradarea

  

„… Arătam cumplit. Eram palidă, iar sub ochi mi se desenau cearcăne vineţii. Desenele safirii de pe faţă, spate şi umeri contrastau puternic cu albul pielii şi cu petele ruginii de sânge de pe corp. Nu-mi scosesem colierul Fiicelor ?ntunericului. ?n lumina din baie, argintiul lănţişorului şi arămiul granatelor străluceau.

– De ce? am şoptit. De ce ai lăsat-o pe Stevie Rae să moară?

Nu aşteptam niciun răspuns şi nici n-am primit vreunul. Am intrat în duş şi am stat acolo o veşnicie, lăsându-mi lacrimile să se împletească cu apa şi sângele şi să se ducă departe.”

Viaţa lui Zoey devine, în sfârşit, frumoasă – a înţeles că a fost înzestrată cu puteri neobişnuite de către Zeiţa Nopţii şi este acum noua preoteasă a Fiicelor ?ntunericului. A început să se simtă acasă în Casa Nopţii şi are chiar un iubit… sau doi. Dar iată că în lumea oamenilor se petrec nişte crime îngrozitoare şi toate semnele par să conducă spre şcoala pentru vampiri. Ca şi cum lucrurile nu ar fi destul de complicate, moartea loveşte şi Casa Nopţii, exact când Zoey are mai multă nevoie de prietenii ei. ?n cele din urmă, ea trebuie să găsească în sine însăşi curajul de a înfrunta o trădare teribilă, care ar putea să-i distrugă sufletul şi să pună în pericol întregul univers al şcolii. Aventura continuă aşadar într-o carte incredibil de tenebroasă, frumoasă şi şocantă!

P.C. CAST este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.

Vândute deja în milioane de exemplare, primele volume ale seriei Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional! Al treilea volum ne va arăta în curând cine este Aleasa.

Aleasa

Forţele răului se pun în mişcare în Casa Nopţii, iar aventurile lui Zoey Redbird iau o întorsătură misterioasă. Cei care păreau că îi sunt prieteni se întorc împotriva ei, iar duşmanii declaraţi îi devin, în mod ciudat, prieteni. Aşa începe partea a treia a seriei, în care calităţile lui Zoey sunt puse la cea mai grea încercare de până acum. Stevie Rae, cea mai bună prietenă a protagonistei, este transformată în zombie şi încearcă din răsputeri să-şi păstreze umanitatea. Zoey nu are nici o idee despre cum o poate ajuta, dar este conştientă că totul trebuie să rămână secret faţă de toţi cei din Casa Nopţii, locul unde încrederea a devenit o calitate rară. Aşa cum rară, dar şi surprinzătoare, este şi situaţia în care se găseşte ea însăşi, aceea de a avea trei iubiţi, lucru care are potenţialul unui adevărat dezastru. Tocmai când pare că lucrurile nu pot fi mai rele de atât, încep să moară vampiri. De-adevăratelea. Curând, Zoey şi prietenii ei vor afla că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi…

>BEASTLY FILMUL SI CARTEA

>Beastly-filmul

 

Beastly reprezinta o adaptare moderna a povestii Frumoasa si Bestia, iar Alex Pettyfer si Vanessa Hudgens interpreteaza rolurile principale. Mary-Kate Olsen, Neil Patrick Harris, Peter Krause fac si ei parte din distributie.

“Alex Pettyfer este Kyle Kingson, un tânăr care le are pe toate: este frumos, inteligent, bogat şi are multe posibilităţi. Dorind să îşi bată joc şi să o umilească pe cea mai respingătoare colegă de clasă, el o trece pe “listă” pe gotica Kendra Hilferty (Mary-Kate Olsen). O invită la o petrecere din cadrul şcolii, unde o abandonează într-un mod crud, necivilizat. Ea se răzbună, aruncând o vrajă asupra lui, care îl transformă în tot ceea ce el nu este. Furios din cauza noii înfăţişări, Alex o confruntă pe Kendra şi îşi dă seama că singura soluţie de a scăpa de vrajă este să facă pe cineva să se îndrăgostească de el aşa cum este: un lucru pe care îl consideră imposibil. Îngrozit de aspectul lui, tatăl lui Kyle îl alungă la Brooklyn, în compania unui proprietar simpatic şi a unui tutore orb. În timp ce Kyle se gândeşte cum să îndepărteze vraja şi să îşi recapete viaţa, el riscă, oprind un dependent de droguri să ucidă un vânzător. Fiind conştient de această oportunitate, îi promite libertate şi siguranţă pentru fiica lui, Linda Taylor, dacă aceasta se mută în casa lui Kyle. Astfel începe călătoria lui Kyle pentru a găsi iubirea adevărată.”

Beastly este regizat de Daniel Barnz si va avea premiera in Romania pe 12 noiembrie 2010.

 

Beastly-cartea

 

Este vorba de un bestseller american, BEASTLY, scris de o autoare titrată – Alex Flinn. Cartea este o superbă poveste moralizatoare. BEASTLY este o repovestire modernă a celebrei FRUMOASA ŞI BESTIA, bineînţeles, cu câteva lucruri inedite, plus ceva preluări din alte variante ale clasicei poveşti, aşa cum autoarea menţionează în nota de la sfârşitul romanului.

BEASTLY spune povestea lui Kyle Kingsbury, un adolscent bogat, popular şi frumos (cu tată vedetă, prezentator de ştiri) care trăieşte doar pentru a se distra şi a-i jigni pe cei urâţi. Însă sosirea la şcoala sa exclusivistă a unei noi… „eleve”, Kendra, o fată ciudată şi extravagantă, va schimba viaţa sa şi a câtorva alte persoane.

Un bal al bobocilor, un trandafir alb, un blestem, o vrăjitoare, un profesor orb şi, nu în cele din urmă, o fată simplă, cu ajutorul căreia vom învăţa că nu tot ce e frumos e şi bun şi că dragostea adevărată poate fi găsită în nişte feluri mai… ciudate, sunt elementele-cheie ale romanului.

O lectură uşoară, o poveste captivantă de dragoste, cu umor pe ici pe colo (există între părţile cărţii şi câte un chat funny între Kyle şi alţii ca el) ce sunt sigur că va fi pe placul multora dintre voi.

Ar fi putut fi foarte bine o serie ca Twilight, cu cititori disperaţi după încă o carte, însă Slavă Domnului, autoarea s-a oprit la un singur volum, preferând să repovestească şi alte basme. A doua carte în acest fel se numeşte UN SĂRUT ÎN TIMP (care sper să se traducă şi la noi) şi este varianta oarecum mordernă a FRUMOASEI ADORMITE.

BEASTLY va apărea, cel mai probabil, în vară, la editura Rao, aproape de lansarea filmului.